Text, Film și Câini la Sulina

“Am venit să ne întindem... filmul” spun cineaștii noștri, echipa pe developare. În fiecare seară, zi sau dimineață când ne adunam în sala de conferințe, cuibul de idei împărțite dar împărtășite al atelierului de documentare creativă de la Sulina, ne aștepta mereu o scenă departe de ordinar.

De la proiecții alb‑negru spontane pe perete, la role de peliculă puse la uscat, împânzind camera deasupra capetelor noastre, toate erau din alt film.

 Ne-am instalat colonia cu tot echipamentul adus de pe vapor la Tabăra Sulina și în aceeași seară am revendicat rapid acea sală de conferințe pentru primele întâlniri oficiale cu trainerii. Pe Jo o știam toți, cu ea și cu Oana am călătorit pe trenul de la București la Tulcea. Ele două se ocupau de coordonarea grupului și tot ce însemna text sau scriere creativă. Pe partea de film am avut-o pe Alina care împreună cu Alex și Andrada de la foto s-au concentrat pe vizual, pe tot ce merită imortalizat și adus acasă din Sulina.

Mai târziu ajunsă, echipa pe developare formată din Punky și Andrei a fost probabil unica noastră ocazie să lucrăm într-o cameră obscură, să punem mâna pe un aparat de mărit poze pe hârtie fotosensibilă, cu toată manevrarea de substanțe: să nu atingi cleștele din revelator în fixator, vezi că substanța B pătează rău, iar C-ul e amoniac așa că nu închide ușa la baie. Lucrul cu film pe peliculă e greu, grea e și rola în sine pe care trebuie să o cari odată cu camera de filmat, greu e să îți menții nemișcat brațul cât ai în vizor un cadru și mergi în același timp dar cel mai greu mi-a fost să îl privesc pe Andrei cum se străduiește să elimine petele de pe un metru de film compromis, în această muncă atât de sensibilă și realizată în totalitate în “obscuritate” pentru că nu știi ce ai făcut până nu ai filmul pregătit pentru proiecție.

Poate cel cu sarcina cea mai creativă a fost Dan care ne-a coordonat grupul de bandă desenată. După primele două zile de freestyle în care toți am făcut de toate, de la foto la video și înapoi, fiecăruia ne-a fost atribuită o grupă cu o sarcină atașată. Așa m-am nimerit cu Ada, Ruxi și ajutorul sulinean, Ana, pentru a ne imagina o bandă desenată a noastră, semnată la Sulina, sub privirile atente ale lui Dan, nu atât de fixate pe noi ci mai degrabă blânde și încurajatoare. Am ales cimitirul ca subiect. Cu două personaje inspirate din realitate, un copil de 13 ani abia împliniți, un storyteller adevărat care mai și practica karate pe plajă în timpul liber și un profesor de română, proaspăt și de chimie, dar care știe o grămadă de lucruri despre Sulina. Am vorbit mult cu ei despre pirați. Mai exact despre mormântul piratului, singurul atestat din Europa prin acel simbol de toți cunoscut cu oasele încrucișate și craniul. Fetele au desenat crucile din cimitir, din toate unghiurile, în cadre largi, încât le-a rămas atât de personal, fiind locul ce le sare prin minte când aud Sulina. Am lucrat mult dar în termeni proprii și fără reguli sau așteptări... sau cum ar zice Dan “greșeală e doar atunci când se varsă paharul de apă pe masă, peste foaie și trebuie să o iei de la început”.

Să experimentezi un oraș nou cu un grup pestriț de oameni creativi. Ne-am pus să vedem localnici și locurile lor cu un ochi frumos. Am privit prin cadre, fie ele de film sau bandă desenată, spre clădiri părăginite sau morminte de pirați și ne-au apărut karatiști ghiduși, moașe, poștărițe, profesori de română pasionați de istorie, oameni plictisiți de monotonia deltei, pescari și mulți câini. Mi-au fost puse întrebările care trebuie și la care am avut libertatea să-mi modelez singură răspunsurile: mereu o direcție, întotdeauna o concluzie cu o amprentă personală.

Am documentat Sulina noastră împreună și știu că în unicitatea ei, experiența pentru mine a reprezentat un zvâc, am luat avânt în ceea ce vreau să fac pe viitor, un viitor mult mai bine conturat acum.

Articol scris de Ilinca Luca

Fotografii de Ioana Ciolea

Login