The Judge (Judecătorul) e un film documentar regizat de către Erika Cohn despre prima femeie judecător la o curte de judecată Shari’a, legea religioasă a credințelor musulmane.

Narat de Iggy Pop, compus de maeștrii ai cabaretului Tiger Lilly și Pascal Comelade, IN PRAISE OF NOTHING este un film documentar-parodie, nu chiar în proză în care Nimicul încearcă să își apere cauza, după cum îl descriu sinopsisurile oficiale din cataloage de festival și site-uri de film și după cum e greu și inutil de reprodus în alte cuvinte.

Festivalul de film documentar One World Romania are un singur juriu, format exclusiv din liceeni, care acordă Best Karma Award unui film dintr-o selecție de 10-12. Motivul e reprezentat de faptul că cei care voi locui în zilele de mâine, poimâine și 2500 sunt beneficiarii direcți ai tuturor tentativelor de construire a unei lumi mai bune, mai sănătoase, mai fericite la care încercăm și noi să contribuim, deci cine ar fi mai potrivit pentru această sarcină decât ei? Considerăm astfel că vocea, motivele și crezurile despre lume ale adolescenților sunt un vot de încredere pentru un film câștigător care le pregătește o lume mai bună.

În anticiparea Juriului Liceenilor 2018, redăm câteva pasaje din eseurile câștigătoare ale anilor trecuți despre teme ca frica, patrimoniul sau granițele.

AdDOC a fost una dintre experiențele mele preferate, mai ales având certitudinea că se va repeta.

Festivalul de film documentar One World România, dedicat drepturilor omului, se ține în fiecare an în luna martie în București (anul viitor într-o variantă extinsă, de 10 zile, 16-25 martie). Festivalul oferă un singur premiu și, anume, premiul Juriului Liceenilor, un grup de cinci liceeni din toată țara care vizionează o selecție specială, dezbat și, în final, aleg să onoreze un film din competiție. Cu această ocazie și anticipând noul juriu, publicăm fragmente sau eseuri întregi dintre lucrările câștigătoare în ultimii an. (pe diverse teme legate de drepturile omului)

Mereu când se ivește câte un conflict sau câte o chestiune de interes mondial, asistăm cumva ca societăți la paradoxul erei informației – că deși, teoretic, informațiile sunt accesibile din tot felul de surse, există un soi de delăsare și de lipsă de informare complet voluntară, la nivel individual.

1. La fel ca istoria, filmele documentare ne ajută să ne descoperim trecutul, să înțelegem prezentul și să anticipăm viitorul.
2. La fel ca geografia, filmele ne plimbă pe harta lumii și ne oferă un punct de plecare și uneori chiar un traseu de parcurs.
3. La fel ca chimia, documentarele descompun lumea în molecule, arătând cum acestea reacționează în societate și catalizează schimbarea continuă.
4. La fel ca matematica, filmele documentare ajung la rădăcina radicalului.
5. La fel ca psihologia, filmele ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și pe cei din jur.
6. La fel ca educația civică, filmele ne prezintă mecanismele de funcționare ale lumii înconjurătoare și rolul pe care îl are fiecare dintre noi în ea.
7. La fel ca biologia, filmele taie în carne vie și disecă cu atenție poveștile din jurul nostru.
8. La fel ca fizica, documentarele pun în valoare forțele și tensiunile care guvernează lumea din jur.
9. La fel ca arta, documentarele ne ajută să experimentăm realitatea într-un mod unic și subiectiv.
10. La fel ca logica, filmele și discuțiile care le însoțesc contribuie la consolidarea gândirii critice și la exprimarea propriilor opinii.
11. La fel ca literatura, filmele documentare conțin o doză serioasă de poezie.

Așteptăm nerăbdători noua ediție a festivalului și noul grup de cinci liceeni și, până atunci, facem o retrospectivă a motivelor pentru care aceștia au premiat cu Best Karma Award (singurul premiu al festivalului) anumite filme. 

Festivalul de film documentar One World România, dedicat drepturilor omului, se ține în fiecare an în luna martie în București (anul viitor într-o variantă extinsă, de 10 zile, 16-25 martie). Festivalul oferă un singur premiu și, anume, premiul Juriului Liceenilor, un grup de cinci liceeni din toată țara care vizionează o selecție specială, dezbat și, în final, aleg să onoreze un film din competiție. Cu această ocazie și anticipând noul juriu, publicăm fragmente sau eseuri întregi dintre lucrările câștigătoare în ultimii an. (pe diverse teme legate de drepturile omului)

Dacă elimini cuvântul Hitler și cuvintele evrei germani, nu mai e nicio diferență.

Cu asta au fost de acord Stephan Bookas și Tristan Daws în legătură cu poemul lui WH Auden, Refugee Blues, în timp cel îl citeau pe smartphone în mijlocul famatei jungle Calais.